Autobuzul a oprit în mijlocul satului, lângă biserica fortificată. Am coborât și am intrat direct în ceața unei dimineți de toamnă. După cum îmi spunea bunica, e semn bun, pentru că o dimineață pâcloasă de toamnă va aduce întotdeauna o zi frumoasă, cu lumină blândă de soare. Speram să fie la fel și de data asta.
Pe ușa bisericii fortificate stătea un afiș cu programul și un număr de telefon. Era prea devreme să sun, și, după cum scria acolo, mai aveam o oră bună de așteptat până când puteam să intru în incinta vechii biserici. 
Ca să nu stau într-un loc, am întrebat o femeie cum ajung la cimitirul evanghelic. Auzisem eu, de pe dealul cimitirului, se pot prinde și panorame cu satul, deși la ceața de acolo nu aveam vreo speranță de așa ceva. În plus, nu e secret, îmi place să vizitez cimitire.
– Mergeți pe ulița asta în sus. Vedeți mașina aia pe partea dreapta? Cam pe acolo, pe partea stângă, e intrarea la cimitir. O să vedeți o poartă din lemn, deschideți și intrați. Luați și bățul ăsta că mai umblă câini.
Îi mulțumesc, iau bățul și, cu ochii pe mașina de pe partea dreaptă, plec. Firește, mașina nu m-a așteptat să ajung eu acolo, plecase înainte de a apuca eu să fac doi pași pe uliță în sus, așa că m-am uitat după poarta de lemn. Era acolo, ușor de găsit, mai ales dacă știi germană, ceea ce nu e cazul meu. Pe ea scrie Ort der Ruhe, iar asta înseamnă, cum mi-a spus google translate, „Loc de odihnă”. Am apăsat pe mânerul retro și am intrat.
Am urcat scările, am deschis o altă poartă și iată-mă și în cimitirul evanghelic de la Valea Viilor. Nu neapărat cel mai potrivit loc de vizitat într-o dimineață cu ceață, dar tocmai ceața a făcut toată atmosfera.
După plecarea sașilor din satele lor din Transilvania, cimitirul evanghelic a rămas, ca toate cele, în paragină.
A fost reamenajat în urmă cu câțiva ani de asociația înființată de sașii care au locuit în Valea Viilor.
Capela mai avea doar pereți și era invadată de buruieni, dar am auzit că unul dintre planurile asociației este să o renoveze la un moment dat. 
Nu s-a văzut satul din cimitir – pentru că nu e totuși un loc prea înalt ca să ai panorame, așa cum se zice, apoi, așa cum am știut, a fost și ceața. După ce am făcut câteva poze și m-am plimbat printre morminte – este un cimitir micuț – , am coborât și am luat-o la întâmplare pe străzi.
Doream să găsesc un loc pentru a privi și poza satul de sus. M-am tot dus spre Motiș, un sat din apropiere, și am luat-o la stânga pe o uliță despre care mi-am făcut eu impresia că m-ar duce pe vreun deal. Nu a fost să fie, m-am întors și am ales la întâmplare o altă uliță.
La capătul ei, era o fermă de vite. Și câini. Mulți. Eternii câini liberi. Stăpânul lor a venit imediat, i-a alungat și m-a lăsat să trec pe proprietatea lui ca să urc pe dealul din apropiere de unde, mi-a dat el câteva indicații, e o priveliște frumoasă, chiar și cu biserica fortificată. A avut dreptate.
Am prins la timp lumina dimineții de toamnă, când soarele a început să se reverse și a făcut un spectacol ce m-a ținut acolo sus o bună vreme. 
Vitele pășteau în liniște, câinii au ațipit probabil pe undeva, soarele dezmorțea încet natura și aluneca ușor peste Valea Viilor în timp ce fuioarele argintii se desfăceau lin în razele lui. A fost acel moment magic al dimineții pe care l-am privit minute în șir până când s-a risipit.
Exact cum îmi spunea bunica,
ceața dimineții aduce vrajă,
ai răbdare și
o prinzi.
Asta s-a întâmplat acolo.
Am învățat între timp
să am mai multă răbdare
și să o prind.
Am coborât și m-am îndreptat spre biserica fortificată.
Mi-ați făcut o poză?, m-a întrebat
o femeie care venea de la prăvălie.
I-am spus că i-am făcut și s-a oprit
un pic la povești cu mine.
Când am întâlnit-o pe Maria Urdă,
avea 73 de ani. Mi-a spus că a avut
patru copii, doi i-au murit,
are nepoți, chiar și strănepoți.
S-a căsătorit la 16 ani și de
35 de ani locuiește în Valea Viilor.
A lucrat la o fabrică și are o pensie.
„Viața e ușoară oriunde, dacă ai
cu ce să trăiești”. Am întrebat-o
la un moment dat Dar viile unde sunt?,
mi-a răspuns memorabil Viile au plecat peste hotare.
Așa este. Sașii și-au lucrat viile an de an și produceau cantități însemnate de vin. Nu era de fapt doar o cantitate, era și calitate, mândria sasului de a avea vinul cel bun. După ce ei au plecat, românii nu s-au mai ocupat de viile rămase. Nu pentru că românii, în general, nu sunt iubitori de vin și alte băuturi. Dar ca să culegi ceva din vie, prima regulă este să o lucrezi și să faci toate lucrările la timpul lor. Un an dacă n-ai lucrat-o, ai pierdut-o pentru totdeauna. Asta am învățat de la bunicul meu.
Valea Viilor nu mai are viile de altădată. Nici oamenii de atunci. A rămas biserica fortificată inclusă, din 1999, alături de alte biserici fortificate din Transilvania, în Patrimoniul Mondial UNESCO. 
» Valea Viilor este o așezare veche, întemeiată de sași. Înainte de a veni ei, era un loc mlăștinos.
» Apare menționată pentru prima dată într-un document din 1263, cu denumirea posessio Barwmlak.
» Familiar, satul era numit Baromlaka (de unde denumirea românească Vorumloc sau Vorumbloc), ceea ce înseamnă Târg/Casă pentru Vite.
» În dialect săsesc este Wormloch, iar în germană – Wurmloch, pădure cu șerpi.
» Numele Valea Viilor l-a primit în secolul al XX-lea.
În timpul hoinărerilor mele matinale pe dealuri, biserica a fost deschisă și am întâlnit-o acolo pe Irma, ghid. Este din Ținutul Secuiesc și mi-a spus că, după includerea bisericii în Patrimoniul Mondial UNESCO, numărul vizitatorilor a crescut constant. Pentru a putea asigura accesul înăuntru, asociația sașilor care au locuit în Valea Viilor este mereu în căutare de voluntari care să fie ghizi, dar să se implice și în lucrările de întreținere.
» Pe locul unde a fost construită biserica de azi, a existat o bazilică romanică, amintită la 1414, din care s-au găsit câteva ruine. Cea de azi, în stil gotic, datează din secolul al XIV-lea.
» Biserica de astăzi a fost înălțată parțial pe vechea construcție, în stil gotic, între secolele al XV-lea și al XVI-lea.
» A fost dedicată inițial sfântului Petre, Sf. Petrus. În timp, nu a mai fost menționat patronul bisericii și denumirea nu s-a mai folosit.
» Zidul fortificației a fost realizat pe la 1500 și ajunge la o înălțime de șase metri. Forma ovală, se menționează în Repertoriul arheologic al județului Sibiu, ar putea să fie un indiciu că sașii au folosit o fundație mai veche, al unei alte incinte ce înconjura vechea bazilică.
Irma îmi arată banca rezervată,
în timpul slujbelor,
numai preotesei.
În incinta fortificației se intră printr-un gang. În perioada când așezarea era atacată, intrările se închideau cu herse – acestea erau grătare solide folosite pentru a opri accesul în interiorul cetăților medievale, după poartă. De la Irma am aflat că s-a păstrat grilajul original din secolul al XVI-lea.
Tot pentru apărarea așezării, sașii au amenajat deasupra navei bisericii un etaj de luptă și au transformat corul în turn de observație. Au întărit zidurile de la bază și au zidit din cărămidă trei etaje susținute de arcade aflate pe contraforți. Sub arcade se deschideau guri de smoală, iar mai sus, era al patrulea nivel realizat pentru scopuri defensive, un coridor de luptă. Pe primul nivel al turnului era drum de strajă.
» Zidurile de la turnul clopotniță au fost întărite cu contraforturi pe care au adăugat gurile de smoală.
» Într-un document din anul 1446, apare menționată lângă biserică și o capelă cu hramul Sf. Cyriakus.
» Cămările de provizii au fost adăugate după secolul al XVI-lea.
În 1738, în urma unui cutremur, biserica a fost afectată serios, iar reparațiile au durat patru ani. Renovări au mai fost făcute ulterior. În 1997, au fost refăcute drumurile de strajă. După modificările făcute de-a lungul secolelor, biserica este azi în stil gotic târziu, de dimensiuni reduse.
În turnul din partea de est, se află patru clopote. Cel mai mare datează din anul 1869. În timpul Primului Război Mondial, clopotele mai mici au fost confiscate, citesc pe un panou cu informații. Se spune că, după terminarea războiului, sașii au adunat bani și astfel au reușit să recupereze clopotele.
» Amvonul de piatră datează din 1938, însă coroana barocă ce îl împodobește este din 1746.
» Orga a fost realizată între 1807 – 1808. Funcționează și azi.
» Băncile sunt din 1528.
» Construit în 1779 de meșterul Stephan Folbart din Sighișoara, altarul e înfrumusețat cu sculpturi în stil baroc.
Irma mi-a explicat motivul pentru care
și biserica fortificată de la
Valea Viilor a fost inclusă
în Patrimoniul Mondial UNESCO.
„Biserica aceasta păstrează
toate caracteristicile bisericilor
fortificate ridicate de sașii
din Transilvania.”
Am intrat și la micuțul muzeu amenajat
într-o cameră din incinta fortificației,
după care, la sugestia Irmei,
am mers într-un loc de unde am avut
alte priveliști cu așezarea,
de data această la lumina unei zile
de toamnă ce se apropia de sfârșit.
A fost locul perfect de încheiat
o zi plină, deplină.
» miniGhid «
• Cu mașina: Din DN14, în Copșa Mică se desprinde drumul 142G ce duce la Valea Viilor și, mai departe, la Motiș.
• Cu mijloc de transport în comun: Din Mediaș, circulă curse locale.
• Distanțe: din Mediaș – 13 kilometri ; din Sibiu – 50 kilometri ; din Sighișoara – 50 kilometri.
⤳ Idee: Urcă în cele două turnuri pentru a privi și a fotografia satul de sus.
⦿ Trivia:
• În incinta bisericii fortificate, Mathias Seiwerth, unul dintre sașii rămași în Valea Viilor, a amenajat și un muzeu cu fotografii, documente, obiecte despre viața și tradițiile sașilor în vremea când Valea Viilor era locuită de ei.
• Valea Viilor este în rețeaua Ecomuzeul Regional Sibiu, ceea ce înseamnă că, în sat, sunt câteva locuințe care au păstrat stilul tradițional. Sunt case vechi săsești. Călătorul poate vizita aceste gospodării pentru a descoperi arhitectura și a afla despre stilul de viață al sașilor.
• Drumeții pe jos, cu bicicleta sau călare pe poteci ce pornesc din Valea Viilor spre alte sate din împrejurimi – Șoala, Motiș, Alma Vii.
⤳ Idee: Mergi (și) toamna, când pădurile din jur se aprind în culori și lumina blândă a zilei poate face spectacol.
O zi la Valea Viilor, Sibiu: De ce să mergi & Ce să faci
» ESENȚIAL «
• Construire: Biserica de astăzi a fost înălțată, în stil gotic, între secolele al XV-lea și al XVI-lea.
• Amvonul: Coroana barocă ce împodobește amvonul de piatră este din 1746
• Altarul: Altarul a fost construit în 1779 de meșterul Stephan Folbart din Sighișoara și este înfrumusețat cu sculpturi în stil baroc.
• Puncte de belvedere: Din turnurile bisericii și de pe dealuri.
» Tu ce spui? «
◌ Ai fost la Valea Viilor?
◌ Cum a fost experiența ta? Ți-a plăcut zona?
◌ Dacă nu ai ajuns, te-ar tenta?
Povestim și pe Facebook | Călătorim și pe Twitter | Ne aventurăm și pe Instagram | Ne vedem și pe Pinterest
Comments are closed